Punerea în aplicare a Directivei privind serviciile poștale

Serviciile poștale au suferit schimbări importante de la deschiderea completă a pieței din sectorul serviciilor poștale, în 2008. Pe de o parte, comunicațiile pe suport de hârtie au scăzut în mai multe state membre, iar pe de altă parte, datorită cumpărăturilor online , numărul de pachete și de colete transportate de operatorii poștali a crescut. Astfel, veniturile obținute din coletărie și curierat rapid reprezintă mai mult de jumătate din totalul veniturilor sectorului poștal.

Aceste servicii reprezintă o componentă esențială a comunicării în cadrul pieței interne a UE, precum și un factor care contribuie în mod fundamental la asigurarea coeziunii sociale, economice și teritoriale, dar și la dezvoltarea pieței unice.

M-am exprimat în favoarea acestui raport deoarece consider că este nevoie de promovarea și garantarea existenței unei concurențe reale în sectorul serviciilor poștale.