Sinergii între fondurile structurale și programul Orizont 2020

Uniunea Europeană trebuie să fie astăzi preocupată mai mult ca niciodată de identificarea mecanismelor și pârghiilor prin care să dea expresie solidarității europene și, în același timp, să reducă disparitățile economice și sociale la nivelul statelor membre.

Politica de coeziune în ansamblul său reprezintă instrumentul pe care îl are la îndemână Uniunea în atingerea acestor obiective atât de importante.

Dincolo de flexibilitatea și adaptarea acesteia la noile realități, este important să existe mai departe sinergii consolidate între cele cinci fonduri, dar și cu alte programe importante în domeniu.

Un accent deosebit trebuie să se pună pe cercetare, inovare, pe dezvoltarea și consolidarea poziției IMM-urilor, în vederea valorificării rezultatelor obținute, astfel încât numărul locurilor de muncă să crească.

Nu în ultimul rând, simplificarea procedurilor, normele clare de aplicare a instrumentelor financiare și, mai ales, transparența alocării acestor fonduri trebuie să fie prioritare pentru Comisie. Toate cele menționate mai sus m-au determinat să votez favorabil această rezoluție.