Recentele dezbateri din Ungaria pe diverse subiecte extrem de sensibile cum ar fi libertățile, combaterea intoleranței și a discriminării, drepturile emigranților, tratamentul egal al religiilor, au atras atenția instituțiilor europene.

Ungaria a fost și va fi una dintre țările care se află la frontiera de est a Uniunii Europene și care de-a lungul timpului și-a demonstrat pe deplin caracterul proeuropean și, nu în ultimul rând, alături de România și Bulgaria a constituit un factor de stabilitate în regiune.

Cu toate acestea, recentele dezbateri, chiar dacă au stârnit îngrijorare în cancelariile europene, vrem să credem că în mod cert nu vor duce la luarea unor măsuri în care valorile și spiritul european să fie știrbite.

Astfel, în contextul geopolitic de astăzi, este nevoie mai mult decât oricând de o solidaritate a tuturor statelor europene pentru a face față frământărilor din regiune și pentru a consolida valorile și principiile prevăzute în dreptul internațional.