Dreptul la viață, libertatea de exprimare și de asociere, respectarea frontierelor și a suveranității statelor, constituie doar câteva dintre principiile care guvernează Uniunea Europeană.
Încălcarea de către Rusia a acestor valori, prin acțiuni de anexare a Crimeii, de destabilizare a Ucrainei și a regiunii, a fost de natură să atragă un set de măsuri, din partea comunității internaționale, menite să corecteze aceste derapaje.
Rusia trebuie să înțeleagă că, deși Uniunea Europeană își dorește un parteneriat strategic care să vizeze interesele comune, acest lucru nu va fi posibil cât timp se manifestă ca un rival al statului de drept, iar acordul de la Minsk, deși trebuia să devină o realitate, astăzi este tot mai mult încălcat.
Atragem atenția Federației Ruse că, oricât de mult ar depinde statele membre de componenta energetică, niciodată acestea nu vor accepta încălcarea principiilor de bază a securității în Europa.
Instituțiile europene și statele membre vor rămâne pe poziții ferme împotriva oricăror agresiuni de natură să pună în pericol pacea și stabilitatea în regiune.