„O Europă durabilă, un viitor durabil”

PPEÎn cadrul Comisiei de Dezvoltare Regională din Parlamentul European, a avut loc un schimb de opinii cu Katri Kulmuni, ministrul economiei, Președintă în exercițiu a Consiliului, cu privire la prioritățile Președinției finlandeze a Consiliului.

Prioritățile președinției finlandeze sunt determinate de motto-ul său: „O Europă durabilă, un viitor durabil”. Astfel, programul președinției se axează pe patru priorități principale:

• Consolidarea valorilor comune și a statului de drept
• UE mai competitivă și mai favorabilă incluziunii sociale
• Consolidarea poziției UE ca actor global în cadrul acțiunilor de combatere a schimbărilor climatice
• Protejarea securității cetățenilor în mod cuprinzător

Katri Kulmuni, Președintă în exercițiu a Consiliului, a transmis următoarele mesaje: „Finlanda și-a stabilit câteva obiective ambițioase, ca UE să devină economia cea mai durabilă pe plan internațional. Elementele cheie ale unei agende de creștere durabilă includ o piață unică funcțională, digitalizarea, o politică comercială externă activă și educația de-a lungul vieții. Agenda pe care o vom stabili sperăm că va reprezenta cadrul de referință pe următorii 5 ani.
Cele cinci elemente ale agendei noastre sunt următoarele: trecerea la o societate neutră din punct de vedere climatic. Este atât o oportunitate, cât și o necesitate. Tranziția la o societatea neutră trebuie să fie și echitabilă, trebuie create noi șanse de locuri de muncă, iar deșeurile să devină resurse alternative. Este important ca, competitivitatea Europei să fie consolidată prin servicii digitalizate și integrarea piețelor noastre. Europa trebuie să fie un lider în ce privește economia digitală. Noile competențe sunt o necesitate, iar achiziția de noi competențe vor fi esențiale. Competitivitatea Europei trebuie asigurată printr-o politică ambițioasă.

Am fost martoră la rolul vital pe care politica de coeziune l-a jucat din circumscripția din care provin eu. Politica de coeziune contribuie la o creștere durabilă și sustenabilă. Trebuie să stimulăm o creștere economică durabilă, accesibilitatea serviciilor să fie asigurată. Consolidarea valorii în jurul normei statului de drept este foarte importantă. Horizon Europe și politica noastră de coeziune trebuie să fie puternice stimulente a creșterii economice. Trebuie ca oamenii dezavantajați să fie readuși în centrul societății. Creșterea economică e necesară, dar trebuie să fie durabilă din punct de vedere social și ecologic.”

Andrey NOVAKOV, din partea Grupului Partidului Popular European, a transmis următoarele mesaje: „Sunt sigur că vom avea multe ocazii să ne întâlnim în următoarele 6 luni. Din 17 pagini a programului acestei președinții, politica de coeziune este menționată doar într-un paragraf. Eu mă așteptam la mai mult și cred că este important să acordăm atenția cuvenită acestei politici.”

Pedro MARQUES, din partea Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților, a subliniat faptul că: „Din punctul nostru de vedere, în următorul CFM, politica de coeziune trebuie să fie principala politică de investiții deoarece și-a dovedit valoarea din acest punct de vedere. Deși suntem atenți la propunerile făcute de Comisie privind noul CFM, trebuie să știți că Parlamentul a adoptat o poziție pentru viitorul CFNM, care este mai exigentă decât propunerea Comisiei. Deci, sper ca și Consiliu să țină cont de această poziție a Parlamentului.”