Raportul pe 2015 privind Muntenegru surprinde progresele constante înregistrate în cadrul negocierilor de aderare. Se remarcă progrese semnificative în reforma administrației publice realizate de guvern în perioada 2011-2016, depolitizarea administrației publice reprezentând un aspect important în procesul de aderare și aliniere la valorile Uniunii. Principiile meritului, depolitizării, responsabilității și transparenței în administrației trebuie să se concretizeze prin eforturi susținute cu atât mai mult cu cât climatul intern din Muntenegru este polarizat.

Salut progresele remarcabile înregistrate în ceea ce privește întărirea cadrului legislativ pentru consolidarea independenței, răspunderii și profesionalismului sistemului judiciar, precum și reducerea întârzierilor acumulate pentru anumite tipuri de cazuri nesoluționate.

Muntenegru s-a remarcat de asemenea prin implicarea sa activă și rolul constructiv jucat în cooperarea regională și internațională, inclusiv în procesul de reconciliere regională. De asemenea, a avut o contribuție semnificativă la operațiunile de gestionare a crizelor în rândul politicii de securitate și apărare comună, manifestându-și interesul real în alinierea la principiile Uniunii, motiv pentru care am votat în favoarea acestui raport.